Magia Turneului Campionilor: reacția lui Florin Mergea după ce a aflat programul făcut de organizatori

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Mergea joacă în premieră, la 30 de ani, la Turneul Campionilor. Ediția aniversară cu numărul 45 a competiției va debuta pentru român cu un duel puternic, împotriva liderilor mondiali, frații Mike și Bob Bryan, duminică, în startul sesiunii de seară, cu începere de la ora 20:00. Alături de Rohan Bopanna, „Dodo” a prins cu emoții, la finele ultimului turneu ATP, cel de-al optulea loc pe tabloul cu tot atâtea poziții de la Londra.

Românul a câștigat trei partide din patru în 2015 în fața gemenilor-minune ai tenisul mondial, însă primele două succese au venit alături de un alt partener – Dominic Inglot. Mergea și-a anunțat fanii, pe contul oficial de pe rețelele de socializare, că este debutul de turneu perfect: „Nu cred că puteam să avem un început mai frumos. Frații, în sesiunea de seară, în duminica de start!”

Florin Mergea savurează din plin prezența în capitala Angliei, alături de soția sa, Daiana.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×